Betadina si utilizarea stomatologica a acesteia

betadinaBetadina, sau iodura de povidon, ca brand generic de antiseptic universal, apare inclusiv sub alte brand-uri, dar compozitia ei chimica este una singura, iar efectele sunt intotdeauna benefice.

Compozitia si descoperirea unui compus

In primul rand, compozitia din betadina poate fi impartita in doua substante active, si anume: polivinilpirrolidon–povidona si iodura elementara. De asemeni, betadina contine 9% si 12% iodura, calculata in baza uscata. Iar, complexul acesta unic din betadina a fost descoperit in 1955, respectiv in cadrul testelor chimice efectuate in Laboratoarele de Toxicologie din Philadelphia; teste efectuate de catre doctorii Shelanski.

Testele s-au desfasurat in vitro pentru a se putea demonstra activitatea antibacteriana din betadina. Astfel, s-a mai descoperit si ca respectivul complex de betadina era si cu mult mai putin toxic la cobai decat tinctura de iodura! Or, testele clinice pe subiecti umani au demonstrat ca betadina este un produs net superior fata de orice alta formula de iodura.

In aceste conditii, betadina a inceput sa fie marchetata imediat dupa aceasta revelatie empirica, devenind si antisepticul iodinic de preferinta nu numai in Statele Unite, ci si in intreaga lume medicala! Totusi, iodura, ca parte a complexului iodura de povidon / betadina, a fost descoperita in 1811, deci cu 144 de ani inainte de experimentele din... Philadelphia; din Laboratoarele de Toxicologie. Mai exact, dr. Bernard Courtois a fost descoperitorul initial, folosind-o atat pentru prevenirea si tratarea infectiilor cutanate, cat si pentru cele ale plagilor deschise. Or, inca de atunci, iodura, singura, a fost recunoscuta drept un bactericid eficient si de spectru larg, gasindu-si intrebuintari din ce in ce mai variate, precum ar fi cea de agent: anti-Candida, antimucegai, antifungal, antiviral si chiar... antiprotozoar!

Aplicabilitatea iodurii de povidon

Iodura de povidon, sau betadina, este un antiseptic cu spectru larg si poate fi folosita in aplicatii topice, respectiv in tratamentul si prevenirea infectiilor din plagi. De asemeni, betadina este aplicabila si in cazuri de: abraziuni si pustule, zgarieturi, laceratii minore, dar si in cazuri de arsuri.

Care sunt neajunsurile produsului de betadina in utilizarea sa farmaceutica, insa? Ei bine, aplicarea de betadina in forma acesteia lichida poate include:

  • iritarea zonei de aplicare,

  • toxicitate usoara si, bineinteles,

  • patarea tesuturilor inconjuratoare.

Dar, de cand cu noua formula de substante active – PVP si iodura / PVP-I -, aceasta din urma poate fi transportata intr-o forma complexa, iar concentratia sa ii scada; produsul serveste drept iodofor sau surfactant/agent solubizant/preparatie PVP-iodura/PVP-I. De asemeni, betadina de astazi a fost demonstrata ca fiind perfect antibacteriana, si ca rata de sensibilizare a pacientului fata de produs este de numai 0,7%. Pe cale de consecinta, PVP-I/betadina si-a gasit o aplicabilitate larga in medicina, respectiv ca: antiseptic chirurgical, dezinfectant pre- si post-operatoriu, pentru tipurile de leziuni enumerate anterior, precum si pentru tratarea escarelor de decubit/leziunilor de presiune, dar si de staza.

Mai mult, in domeniul Ginecologiei, betadina este folosita pentru tratarea vaginitei asociate cu prezenta bacteriei cauzatoare de Candida sau alte infectii, precum cele trichomonale sau compozite. Or, tocmai in asemenea scopuri, betadina/PVP-I a fost formulata in concentratii de 7,5–10% sub forma de: solutie, spray, unguent chirurgical, alifie si/sau pansamente. Cat despre modalitatea de achizitionare a betadinei, aceasta este foarte simpla si se poate realiza fara reteta de la medicul d-voastra.

Alta functie medicala a betadinei este in combaterea pleurodeziei, sau a "revarsatului de plaman", in care se manifesta fuziunea pleurei pulmonare din cauza efuziunilor pleurale. Aici, PVP-I sau betadina este la fel de eficienta si ca pudra de talc.

In cazurile de conjunctivita neonatala, care poate cauza si orbirea, mai ales daca este provocata de gonorea Neisseria sau de trachomatis Chlamida, betadina este "tamponata" in proportie de 2,5%. Astfel, fiind foarte eficienta impotriva fungilor si virusurilor, betadina poate actiona fara probleme si impotriva acestor infectii de tip bacterian-viral. Ba mai mult, si fara a se prezenta drept vreun panaceu, PVP-I poate fi eficienta si in caz de infectare cu HIV si HPV-1.

Livrarea de iodura de povidon

Modalitatile de livrare a PVP-I sunt destul de variate, aceasta putand fi parte componenta a unor hidrogeluri, bazate pe celuloza carboximetilica, gelatina polivinil-alcoolica sau policrilamida interlincata). Aceste hidrogeluri pot fi folosite inclusiv pentru "glazurarea" plagilor deschise. Rata eliberarii iodinei intr-o solutie de PVP-I depinde foarte mult de compozitia ca atare a hidrogelului.

Contraindicatii

In mod traditional, betadina / PVP-I este contraindicata pacientilor cu hipertiroidism, sau glanda tiroidala hiperactiva, precum si cu alte afectiuni ale tiroidei, respectiv dupa tratarea acestora cu radioiodura. De asemeni, este contraindicata pacientilor cu dermatita herpentiforma sau cu asa-numita boala lui Duhring. Iodura din betadina / PVP-I reactioneaza, la randu-i, cu peroxidul de hidrogen sau apa oxigenta, precum si cu: argintul, taurolidina si diverse alte proteine, precum enzimele, anulandu-le astfel eficacitatea. Cat priveste compusii, reactioneaza si cu cei din mercur, rezultand iodura coroziva de mercur. Intr-un cuvant, betadina poate deveni ineficienta in lupta ei cu infectiile provocate inclusiv de alergiile la... cercei, respectiv in caz de asemenea reactii cu multe dintre metale. Or, iodura este absorbita in corp pana la un anumit punct, depinzand de zona de aplicare, precum si de starea in care se prezinta pielea. Ca atare, betadina poate interactiona si cu testele de diagnosticare ale glandei tiroide, precum ar fi cazurile diagnosticelor cu radioiodat si/sau alti agenti – exemplul rasinei de Guaiacum - folositi in mostrele de urina si scaun.

Intr-un studiu clinic, efectuat pe aproximativ 850 de pacienti - in care s-a comparat eficacitatea in prevenirea infectiilor post- si preoperatorii, imediat dupa curatarea zonei operabile cu betadina -, s-a constatat ca proportia riscului de infectare este putin mai ridicata in grupul providon-iodura / PVP-I spre deosebire de cel clorhexidina-alcool; proportia riscului de infectare era de 16,1% la 9,5%... in defavoarea betadinei. Astfel, s-a redovedit faptul ca grupul clorhexidina-alcool poate sa se arate putin mai eficienta, mai ales in cazul unor incizii superficiale, raportul fiind de 8,6% la 4,2% in favoarea clorhexidinei-alcool, dar si de adancime, acolo unde proportia este de 3% la 1% in favoarea aceluiasi grup-test de dezinfectanti. Insa, in cazul infectarii la nivelul organelor – mai exact, intre organe -, diferentele de eficacitate se estompeaza; proportia este de 4,5% la 4,4% in "favoarea" clorhexidinei-alcool. Or, echipa de cercetare care a efectuat aceste teste considera ca efectul aparent superior al grupului clorhexidina-alcool este datorat actiunii sale mai rapide, precum si persistentei sale in prezenta lichidelor corporale. Toate acestea ar fi plusuri pentru respectivul grup desi ambele se prezinta a fi drept dezinfectanti puternici si cu spectru foarte larg.

Recent, iodura de povidon si-a gasit aplicabilitatea si in domeniul nanotehnologiei sau al picoingineriei! Or, se cunoaste deja faptul ca polimerul de PVP-I se poate incolaci in jurul nanotuburilor individuale de Carbon, astfel facandu-le solubile.

Rezultatul? Un adevarat "bandaj" conductor electric din nanotuburi carbonice si cu proprietati puternic antiseptice.

Betadina, ca brand de iodura de povidon, nu se rezuma la dezinfectarea ranilor superficiale sau a plagilor de profunzime, ci actioneaza si in domeniul medicinii dentare. Astfel, fiecare fateta a ingrijirii dentare este solicitata, precum in cazurile: cariologiei, parodontologiei, endodontiei, traumatologiei OMF si a implantologiei dentare, mai ales cand vorbim despre potentialul infectarii in regiunea OMF / oromaxilofaciala.

Un mic istoric si principii

Din punct de vedere istoric, una dintre primele proceduri "chirurgicale", aplicate asupra unei infectii localizate, s-a manifestat prin folosirea de pietre si betisoare ascutite asupra abceselor mari de suprafata ale pacientului. Or, desi principiile pentru managerizarea infectiilor au ramas aceleasi, metodele chirurgicale... s-au imbunatatit remarcabil, desigur.

Astfel, in zilele noastre, se foloseste betadina pentru a combate astfel de probleme dermatologice si nu numai, ajungand chiar si in zona de interes OMF. Actualmente, se pot trata eficient inclusiv infectiile bacteriene cauzatoare de: tumefiere si/sau asimetrie faciala, discomfort si chiar de... pierdere a functiilor tempomandibulare!

Din punctul de vedere al mecanismului aparitiei si proliferarii/raspandirii infectiei bacteriene – inclusiv in zona OMF -, stafilococii si streptococii, ca organisme predominante in zonele afectate, pun in miscare urmatorul mecanism infectios:

  • In primul rand, inhiba enzimele responsabile pentru sintetizarea fibrinei – tesutul conector al substantelor de baza.

  • In al doilea rand faciliteaza proliferarea infectiei.

Cazuistica infectiilor OMF

Acum, peste 85% dintre tumefierile faciale prezinta o origine infectioasa dentara, tipic odontogenica. Or aceasta este, de fapt, un abces dento-alveolar, tratabil si cu betadina, care se raspandeste adanc in tesutul moale, si care nu iese superficial prin ruta oral-cutanata. Si, pe cale de consecinta, infectia implica si spatiile fasciale, difuzandu-se destul de mult fata de sursa dentara a acesteia si cauzand leziuni structurilor inconjuratoare.

Aceste leziuni pot fi tratate cu ajutorul iodurii de povidon / betadinei, respectiv in timpul procedurii endodontice. Dar, aplicarea pe acele suprafete infectate de tampoane imbibate in betadina trebuie sa preceada tratamentul sistemic; antiseptic si antibiotic.

In general, antisepticele - precum este si cazul betadinei! - NU interactioneaza cu medicamentatia antibiotica, dar ataca cu succes si distrug componentele multiple ale agentilor infectanti. Astfel, elimina si riscul dezvoltarii unei rezistente in fata antibioticelor.

Mai mult, deoarece continutul buzunaraselor parodontale inflamate se dreneaza inauntrul cavitatii orale la fiecare 90 de secunde, iar un numar relativ mic de agenti antimicrobieni sunt aplicati sub-gingival, riscul ca antisepticele sa poata patrunde in tesutul gingival, si sa cauzeze leziuni sistemice este, practic, inexistent. Iar, in aceste conditii favorabile statistic, si betadina reprezinta o optiune fiabila oricarui cabinet stomatologic.

Solutiile iodate apoase – iodura lui Lugol - si sub forma de tinctura – iodura in alcool – reprezinta antisepticele dentare de preferinta de mai bine de 150 de ani. Or, formulele incipiente ale iodurii cauzau patarea si iritarea tisulara de suprafata.

Iodoforii – agenti eliberatori de iodura – au fost dezvoltati abia in anii 1950, deci la un secol distanta de descoperirea iodului, si de folosirea acestuia ca tinctura. Se dezvoltase formula betadinei sau a iodurii de povidon, iar formula era destul de simpla: 10% de solutie iodata in apa capacitand 1% - 10.000 ppm – de iodura disponibila.

Iodura de povidon poate cauza reactii alergice variate, incluzand aici: pruritul, arsura, eritemul si pustulatia zonei aplicate. Astfel ca, trebuie sa va prezentati istoricul medical alergogen medicului stomatolog. De altfel, o expunere prelungita la betadina poate avea si efecte neplacute la nivel glandular-hormonal, putandu-se cauza inhibarea hormonilor tiroidieni.

Eficienta in vitro a betadinei

Betadina ucide in vitro toate bacteriile major parodontopatice, respectiv intr-un interval de 15-30 de secunde; spectrul virucidal este foarte larg, acoperind atat virusurile herpetice, cat si cele non-herpetice, bucale. Iar studiile suedeze in domeniu au demonstrat ca tratarea cu betadina / iodura de povidon imbunatateste considerabil starea pacientului, inclusiv la 13 ani de la aplicarea tratamentului. Dar si pacientii bolnavi de HIV-SIDA pot fi ajutati de betadina, respectiv in cazul infectarii parodontale! Or, aplicarea acesteia combinata cu debridarea tesuturilor necrotice si irigarea cavitatii bucale cu hipoclorit de sodiu rezulta in oprirea progresiei bacteriene. Iar, ca semnificatie clinica potential majora in favoarea betadinei, s-a observat ca Streptococcus mutans este foarte usor de distrus prin aplicarea de iodura de povidon.

Copiii-pacienti, la randul lor, daca primesc un asemenea tratament la fiecare doua-trei luni, de asemeni pot beneficia de protectie adecvata contra cariilor. Betadina este folosita in tratamentul parodontal printr-o aplicare subgingivala, folosind o seringa endodontica, respectiv cu o doza de 3 ml de solutie de iodura de povidon. Procedura dureaza cca 1,5 minute si trebuie repetata de cel putin trei ori, respectiv intr-un interval procedural total de 10-15 minute.

Irigarea bucala cu antiseptice

In concluzie, irigarea bucala fie cu betadina, fie cu clorhexidina, fie cu hipoclorit de sodiu, poate fi o parte esentiala si fiabila in planul de tratare al pacientului; inclusiv in cel al tratarii ambulatorii a acestuia. Pe cand, in cazul irigarii profesionale, la cabinet, atunci cand pacientului i se efectueaza si o procedura de detartrare si planare radiculara, efectul poate fi de mai lunga durata.

De asemeni, gingivita – o forma mai usoara de afectiune parodontala – si/sau ulcerele bucale pot fi combatute cu mai multa usurinta printr-o spalare si/sau gargara – timp de 30 de secunde - cu antiseptice precum: betadina, clorhexidina sau, de ce nu, hipoclorit de sodiu. Gatul pacientului poate fi, de asemeni, dezinfectat temeinic, astfel inlaturand pericolul esofagitei, de exemplu. Important este sa NU inghititi solutia cu care faceti spalatura sau gargara! Cat despre perioada de folosire, aceasta NU trebuie sa depaseasca 14 zile. Iar, daca simptomele infectioase persista si dupa expirarea duratei tratamentului antiseptic cu betadina, de exemplu, trebuie sa va prezentati urgent la parodontolog sau endodont.

Cine NU trebuie sa foloseasca sau sa beneficieze de betadina?

  • alergicii la iod;

  • copiii sub 6 ani;

  • tiroidienii;

Mai mult, gravidele sau lauzele NU trebuie sa utilizeze betadina cu regularitate!

Pe tipuri de betadina, exista atat solutii si tincturi, cat si unguente, si sapunuri chirurgicale. Or, solutia si unguentul contin 100 mg de PVP-I/ml, iar sapunul, doar 7,5 mg de PVP-I/ml.

Tenta cromatica bruna din betadina indica eficacitatea acesteia, daca este solutie, iar, daca aceasta culoare se dimuneaza sau chiar dispare, atunci inseamna ca si potenta ei sufera aceeasi soarta. De asemeni, betadina nu este compatibila cu: agentii reducatori, sarurile alcaline si acizii; efectul ei antimicrobian manifestandu-se la un pH intre 2 si 7. Si, de retinut ar mai fi faptul ca betadina trebuie pastrata intr-un loc racoros – sa nu depaseasca 40 de grade! - si intunecos pe cat posibil, iar contactul cu ochii... trebuie evitat.

Articole similare: 

Articolul a fost util? Am aprecia daca l-ai promova in retelele de socializare. De asemenea asteptam comentariile tale!

Ne gasesti pe:

urmareste netdent pe twitterurmareste netdent pe googleurmareste netdent pe facebook

Ultimele comentarii

  • Dr Cosmin-Marian Cir... said More
    Buna seara. Cantitatea maxima de anestezic administrat depinde de tipul anestezicului folosit. In ansamblu volumul folosit in cazul dvs este destul de...
  • andreea nagy said More
    Buna seara! Imi poate spune cineva,cate anestezii se pot face intr-o zi? Si daca este normal sa se faca 8 anestezii dentare (sau 8 intepaturi) intr-o...
Creeaza cont sau acceseaza situl folosind una dintre retelele de socializare de mai jos

Te rugam sa te autentifici folosind una dintre retelele de socializare: