Pasta de dinti - Origini, proprietati si trend-uri

pasta-de-dintiPasta de dinti are urmatoarele efecte benefice: indepartarea placii dentare / tartrului, suprimarea halenei / halitozei si, nu in ultimul rand, mentinerea unei danturi sanatoase prin livrarea de fluor si alti compusi... in plus fata de cele 20 - 42% apa, Acestia din urma previn degradarea dintelui si gingiei, si ajuta la prevenirea complicatiilor.

In cel de-al doilea rand, agentii abrazivi, ca si compusi terti, sunt  intr-o proportie mare in pasta de dinti obisnuita si ajuta atat la indepartarea placii bacteriene, cat si a tartrului. De asemeni, acestia ajuta la minimizarea cariilor si incidentei afectiunilor parodontale. Iar, printre agentii abrazivi notabili, putem aminti de: hidroxizii de aluminiu, carbonatul de calciu, fosfatii de calciu hidrogenat si, nu in ultimul rand, de silicati. Alti abrazivi, precum cei folositi in cabinetele dentare, pot cauza, si acestia, o mica actiune de eroziune asupra smaltului dintelui. Astfel, desi „polizarea” clinica a dintilor d-voastra indeparteaza petele de pe suprafetele dentare, nu ajuta neaparat si la imbunatatirea sanatatii d-voastra dentare generale.

Fluorul, in diversele sale forme, este cel mai activ si popular ingredient care se poate gasi intr-o pasta de dinti. Fluorul este folosit mai ales pentru astuparea cavitatilor ce cariaza dintii. Or, in stare naturala, fluorul se regaseste si in: plante, animale si sursele de apa. Cel din pasta de dinti, insa, prezinta efectele benefice ale repararii si remineralizarii osului si smaltului dentar. Sursa cea mai raspandita de fluor este fluorura de sodiu. Pe langa aceasta, fluorura de staniu si monofluorfosfatul de sodiu sunt folosite de asemenea ca si compusi in pasta de dinti.

In Marea Britanie, triclosanul si/sau clorura de zinc – agenti antibacterieni si antifungici – sunt foarte des intalniti in compozitia pastei de dinti desi „beneficiaza” de o controversa destul de ampla privind efectele secundare ale acestora. Iar, conform unei revizuiri de studiu de nisa, specialistii britanici au conchis ca eficacitatea triclosanului asupra placii bacteriene si gingivitei, ca afectiune, este de doar 0,3%.

La polul opus, in Asia, guvernul chinez a autorizat folosirea de glicol dietilenic, care, desi indulceste pasta de dinti, s-a dovedit a fi foarte toxic pentru consumatorii acestui tip de produs. In consecinta, pasta de dinti chinezeasca nu ar mai trebui sa contina acest compus.

Cat priveste aromele, pasta de dinti, ca tip de produs generic, si le imparte pe regiuni europene si nu numai. Spre exemplu, in regiunea mediteraneana, aroma predilecta este cea de pepermint, extrasa din uleiul de pepermint. Dar, desigur, producatorii mai pot folosi arome precum: anetol / ulei de piper si alte radacini de plante, scortisoara, secarea / chimen dulce, levantica, liliac indian, ghimbir, vanilie, lamaie, portocala, pin, unt de arahide, ceai cu gheata si, nu in ultimul rand,... whiskey! Insa exista si cele nearomate, respectiv cele specifice pentru remineralizarea smaltului dentar. Mai mult, pasta de dinti care ar ajuta in lupta contra tartrului, este continatoare de scortisoara. Iar aceasta, dupa cum s-a si constatat oficial, creste frecventa aparitiei de ulcere orale tocmai pentru ca usuca straturile protectoare ale tesuturilor din gura pacientului.

Mai mult, in privinta gustului amar al sucurilor si mancarurilor de dupa spalatul pe dinti, putem doar atribui senzatia aceasta reactiei chimice firesti dintre fluorura de staniu si acidul acetic al respectivei bauturi racoritoare. La fel, lauril-sulfatul de sodiu altereaza perceptia mugurilor gustativi de pe limba. Astfel, mancarurile pot parea amare persoanei care abia s-a spalat pe dinti. Unele cercetari in domeniu releva faptul ca si mentolul, aflat tot in compozitia pastei de dinti, poate afecta receptorii „reci” ai limbii, rezultand un gust la fel de „amar”.

Din nou, foarte multe paste de dinti pot pretinde ca va vor albi dintii, insa unele pot contine si peroxizi, care sunt gasibili si in gelurile de bleaching / inalbire. Or, agentii abrazivi sau aditivi din aceste paste de dinti indeparteaza doar petele, nu si peroxizii. Iar, un minus pentru o astfel de pasta de dinti l-ar putea reprezenta faptul ca acesti agenti nu pot modifica culoarea naturala a dintilor, si nici discromierea / decolorarea acestora din diverse cauze.

In epoca contemporana, insa, din ce in ce mai multi utilizatori de pasta de dinti se orienteaza catre cele pe baza de plante pentru a evita cat mai mult aromele sintetice si colorantii. Or, pasta de dinti pe baza de plante poate contine urmatoarele: praf de copt, aloe, ulei de eucalipt, mir, extract de capsune si uleiuri esentiale.

Ca si concluzie, orice pasta de dinti moderna contine:

  • abrazivi usori pentru indepartarea resturilor alimentare si petele dentare;

  • fluor pentru intarirea si remineralizarea smaltului dentar;

  • umectanti / agenti de umezire pentru prevenirea pierderii apei din pasta de dinti;

  • arome pentru oferirea unui gust placut mugurilor nostri gustativi;

  • agenti de ingrosare pentru stabilizarea formulei pastei de dinti respective si, nu in ultimul rand;

  • detergenti pentru crearea spumei;

De la greci si romani,... la americani!

Din perspectiva istorica a igienei orale, grecii – si apoi, romanii – au fost printre primii care au imbunatatit retetele pentru pasta de dinti prin adaugarea de agenti abrazivi. Or, acesti agenti se obtineau din: oase sfaramate si carapace de scoici. Ceva mai tarziu, in Evul Mediu timpuriu, arabii secolului al IX-lea, prin muzicianul si garderobierul regal Ziryabi, au inventat un tip de pasta de dinti devenit foarte popular, mai ales in Spania islamizata a acelor vremuri. Si, desi nu se cunosc ingredientele acelei paste de dinti, ne este cunoscut doar faptul ca ele erau: „functionale si placute la gust”.

La noua secole distanta, retetele de pasta de dinti cochetau si cu ideea de a folosi: painea arsa, rasina „sangele dragonului”, scortisoara si alaun ars / sulfat dublu de aluminiu si potasiu.

Dupa alt secol, respectiv in al XIX-lea, in Marea Britanie, pasta de dinti a inceput sa fie din ce in ce mai popularizata prin forma sa de pulbere fina, albicioasa, ca apoi sa fie prelucrata sub forma de gel cu acea consistenta pe care o cunoastem azi. Ingredientele - „minune” ale pulberii de dinti – baza pastei de dinti - britanice a secolului al XIX-lea erau: creta, sarea sau chiar... caramida!

Abia in 1866, Home Encyclopedia ar fi recomandat pulberea de dinti pe baza de creta, precum ar fi si atentionat asupra faptului ca o pasta de dinti necorespunzator alcatuita poate face mai mult rau decat bine.

In Statele Unite, diverse companii ar fi optat, tot pe la mijlocul secolului al XIX-lea, pentru pulberea de dinti pe baza de praf-de-copt, iar India si alte tari sud-est asiatice au si acum pe piata pulberi de dinti asemanatoare. In egala masura, in 1892, dr. Washington Sheffield din New London, a manufacturat o pasta de dinti ambalata intr-un tub colapsabil. Acea pasta a inceput sa se denumeasca: „Creme dentrifrice”; termenul provine din franceza. Ideea i-ar fi venit in urma observarii de catre fiul sau a pictorilor parizieni care se foloseau de asemenea tuburi cu acuarele in lucrarile lor.

Patru ani mai tarziu, in York, a fost creata asa-numita Crema dentara / Dental Cream, respectiv incercand sa imite atat reteta, cat si ambalajul original al dr-ului Sheffield. Astazi, insa, pasta de dinti poarta... orice denumire de brand gandit de vreo companie, practic. Si ar mai trebui amintit faptul ca toate tuburile de pasta de dinti de la acea vreme erau fabricate din... plumb! Asadar, oare cum s-or fi descurcat bietii pacienti cu acea toxicitate inerenta a pastei lor de dinti in acele vremuri, plumbul fiind cauza principala?

Fluorul a fost adaugat in pasta de dinti abia in anii 1890. O asemenea marca de pasta de dinti a fost Tanagra, din Bremen, Germania, care continea fluorura de calciu ca ingredient activ. Or, efectele benefice ale acestei fluoruri au fost evidentiate pentru prima oara de catre chimistul german Albert Deniger.

Ajungand in secolul trecut, insa, in 1900, pasta de dinti a inceput sa fie mai mult pe baza de peroxid de hidrogen si praf-de-copt. Totusi, aceasta nu a intrecut popularitatea pulberii de dinti decat la inceputul Primului Razboi Mondial.

Omologul american al lui Deniger, dr Roy Cross, in 1937, pentru cercetari similare, nu s-a ales decat cu o critica virulenta din partea Asociatiei Stomatologice Americane sau ASA. Putin mai apoi, in anii 1940, o echipa de cercetatori americani in domeniu a relevat calitatile si/sau efectele secundare ale pastei de dinti cu fluorura de calciu.

Mai departe, in anii 1950, pasta de dinti cu fluorura de calciu a inceput sa fie produsa in masa, respectiv dupa ce a primit toate aprobarile ASA. Iar, in 1955, pasta de dinti bicolora a fost inventata de catre un new-yorkez pe nume Leonard L. Marraffino.

Cinci ani mai tarziu mai tarziu, tot in SUA, a fost marcat inceputul programului national de igiena orala, bazandu-se pe grafice solide. Respectiv SUA au inceput sa-si incurajeze cetatenii pentru ca acestia sa-si poata manageriza propriile tabieturi oral – igienice.

Anii 1990 au adus pasta de dinti tricolora inclusiv in tara noastra, respectiv printr-un cantecel vesel care avea rima: „(...) in trei culori, protejeaza de trei ori!”

La ora actuala, Marea Britanie si Grecia sunt printre putinele tari in care nivelul de fluor din pasta de dinti depaseste normele admise pe plan mondial. Dar, in 2006, tot in Europa, a aparut deja pasta de dinti cu hidroxilpatita sintetica; o alternativa la fluorul traditional. Or, aceasta substanta sintetica vine sa intareasca smaltul dentar prin remineralizarea si repararea lui, respectiv prin crearea unui strat sintetic de smalt. Un an mai tarziu, in 2007, Administratia Medicamentului si Alimentatiei, sau AMA, precum si alte asemenea agentii din: Panama, Puerto Rico si chiar Australia au inceput sa atentioneze consumatorul public cu privire la pasta de dinti chinezeasca. Aceasta pasta de dinti ar contine un compus nociv, si anume: glicol dietilenic. Prin urmare, sfatul nostru ar fi sa evitati orice pasta de dinti – chinezeasca sau nu - care are „DEG” - acronim pentru acest compus nociv - inscriptionat pe ambalaj.

Important! Cu exceptia pastei de dinti pentru animalele de companie si... astronauti, pasta de dinti, in general, NU se va inghiti! Exista riscul de autoprovocare de greata si/sau diaree. In cazul in care este inghitita in cantitati mari, insa, pacientul trebuie sa se prezinte de urgenta la medic. De asemeni, de la doua, la patru saptamani, consumatorul poate avea efectul scontat de pe urma unui periaj zilnic: albirea dintilor sai. Totusi, daca se exagereaza cu periajul zilnic – de peste trei-patru ori pe zi! -, smaltul dentar poate avea serios de suferit

Articole similare: 

Articolul a fost util? Am aprecia daca l-ai promova in retelele de socializare. De asemenea asteptam comentariile tale!

Ne gasesti pe:

urmareste netdent pe twitterurmareste netdent pe googleurmareste netdent pe facebook

Ultimele comentarii

  • Dr Cosmin-Marian Cir... said More
    Buna seara. Cantitatea maxima de anestezic administrat depinde de tipul anestezicului folosit. In ansamblu volumul folosit in cazul dvs este destul de...
  • andreea nagy said More
    Buna seara! Imi poate spune cineva,cate anestezii se pot face intr-o zi? Si daca este normal sa se faca 8 anestezii dentare (sau 8 intepaturi) intr-o...
Creeaza cont sau acceseaza situl folosind una dintre retelele de socializare de mai jos

Te rugam sa te autentifici folosind una dintre retelele de socializare: